Le Nuage

STOP

2011-11-20T22:09:00.001+02:00

John Cleary - Got to be more careful

2011-10-29T21:44:00.001+03:00

Cream - Dance the night away

2011-10-25T22:33:00.001+03:00

A song from Disraeli Gears album.

New Order - Thieves like us

2011-10-11T21:41:00.001+03:00

Discours en vers sur l'homme (1738) - Voltaire

2011-09-11T13:15:00.001+03:00

SECOND DISCOURS

De la liberté

Dans le cours de nos ans, étroit et court passage,

Si le bonheur qu'on cherche et le prix de vrai sage,

Qui pourra me donner ce trésor precieux?

Dépend-il de moi-même? est-ce un présent des cieux?

Est-il comme l'esprit, la beauté, la naissance,

Partage indépendant de l'humaine prudence?

Suis-je libre en effet? ou mon âme et mon corps

Sont-ils d'un autre agent les aveugles ressorts?

Enfin ma volonté, qui me meut, qui m'entraîne,

Dans le palais de l'âme est-elle esclave ou reine?

Obscurément plongé dans ce doute cruel,

Mes yeux, chargés de pleurs, se tournaient vers le ciel,

Lorsqu'un de ces esprits que le souverain Être

Plaça près de son trône, et fit pour le connaître,
Qui respirent dans lui, que brûlent de ses feux,
Descendit jusqu’à moi de la voûte des cieux;
Car on voit quelquefois ces fils de la lumière
Éclairer d’un mondain l’âme simple et grossière,
Et fuir obstinément tout docteur orgueilleux
Qui, dans sa chaire assis, pense être au-dessus d’eux,
Et le cerveau troublé des vapeurs d’un système,
Prend ces brouillards épais pour le jour du ciel même.

"Écoute, me dit-il, prompt à me consoler,
Ce que tu peux entendre et qu’on peut révéler.
J’ai pitié de ton trouble; et ton âme sincère,
Puisqu’elle sait douter, mérite qu’on l’éclaire.
Oui, l’homme sur la terre est libre ainsi que moi;
C’est le plus beau présent de notre commun roi.
La liberté, qu’il donne à tout être que pense,
Fait des moindres esprits et la vie et l’essence.
Qui conçoit, veut, agit, est libre en agissant:
C’est l’attribut divin de l’Être tout-puissant;
Il en fait un partage à ses enfants qu’il aime;
Nous sommes ses enfants, des ombres de lui-même.
Il conçut, il voulut, et l’univers naquit:
Ainsi, lorsque tu veux, la matière obéit.
Souverain sur la terre, et roi par la pensée,
Tu veux, et sous tes mains la nature est forcée.
Tu commandes aux mers, au souffle des zéphyrs,
A ta propre pensée, et même à tes désirs.
Ah! Sans la liberté, que seraient donc nos âmes?
Mobiles agités par d’invisibles flammes,
Nos voeux, nos actions, nos plaisirs, no dégoûts,
D’un artisan suprême impuissantes machines,
Automates pensants, mus par des mains divines,
Vils instruments d’un Dieu qui nous aurait trompés,
Comment, sans liberté serions-nous ses images?
Que lui reviendrait-il de ces brutes ouvrages?
One ne peut donc lui plaire, on ne peut l’offenser;
Il n’a rien a punir, rien à récompenser.
Dans les cieux, sur la terre il n’est plus de justice.
Pucelle est sans vertu, Desfontaines sans vice:
Le destin nous entraîne à nos affreux penchants,
Et ce chaos du monde est fait pour les méchants.
L’oppresseur insolent, l’usurpateur avare,
Cartouche, Miriwits, ou tel autre barbare,
Plus coupable enfin qu’eux, le calomniateur
Dira: "Je n'ai rien fait, Dieu seul en est l'auteur;
"Ce n'est pas moi, c'est lui qui manque a ma parole,
"Qui frappe par mes mains, pille, brule, viole."

C’est ainsi que le Dieu de justice et de paix
Serait l’auteur du trouble et le dieu des forfaits.
Les tristes partisans de ce dogme effroyable
Diraient-ils rien de plus s’ils adoraient le diable?"

J’étais à ce discours tel qu’un homme enivré,
Qui s’éveille en sursaut, d’un grand jour éclairé,
Et don’t la clignotante et débile paupière
Lui laisse encore à peine entrevoir la lumière.
J’osais répondre enfin d’une timide voix:
"Interprète sacré des éternelles lois,

Pourquoi, si l’homme est libre, a-t-il tant de faiblesse?
Que lui sert le flambeau de sa vaine sagesse?
Il le suit, il s’égare; et, toujours combattu,
Il embrasse le crime en aimant la vertu.
Pourquoi ce roi du monde, et si libre, et si sage,
Subit-il si souvent un si dur esclavage?"

L’esprit consolateur à ces mots répondit:
"Quelle douleur injuste accable ton esprit?
La liberté, dis-tu, t’est quelquefois ravie:
Dieu te la devait-il immuable, infinie,
Égale en tout état, en tout temps, en tout lieu?
Tes destins sont d’un homme, et tes voeux sont d’un Dieu.
Quoi! Dans cet océan cet atome que nage
Dira: "L’immensité doit être mon partage:"
Non; tout est faible en toi, chageant et limité,
Ta force, ton esprit, test talents, ta beauté.
La nature en tous sense a des bornes prescrites,
Et le pouvoir humain serait seul sans limites!
Mans, dis-moi, quand ton coeur, formé des passions,
Se rend malgré lui-même à leurs impressions,
Qu’il sent dans ses combats sa liberté vaincue,
Tu l’avais donc en toi, puisque tu l’as perdue.
Une fièvre brûlante, attaquant tes ressorts,
Vient à pas inégaux miner ton faible corps:
Mais quoi! Par ce danger répandu sur ta vie
Ta santé pour jamais n’est point anéantie;
On te voit revenir des portes de la mort
Plus ferrme, plus content, plus tempérant, plus fort.
Connais mieux l’heureux don que ton chagrin réclame:
La liberté dans l’homme est la santé de l’âme.

On la perd quelquefois; la soif de la grandeur
La colère, l’orgueil, un amour suborneur,
D’un désir curieux les trompeuses saillies,
Hélas! Combien le coeur a-t-il de maladies!
Mais contre leur assauts tu seras raffermi:
Prends ce livre sensé, consulte cet ami
(Un ami, don du ciel, est le vrai bien du sage);
Voilà l’Helvétius, le Silva, le Vernage
Que le Dieu des humains, prompt à les secourir,
Daigne leur envoyer sur le point de périr.
Est-il un seul mortel de que l’âme insensée,
Quand il est en péril, ait une autre pensée?

Vois de la liberté cet ennemi mutin,
Aveugle partisan d’un aveugle destin
Entends comme il consulte, approuve, délibère;
Entends de quel reproche il couvre un adversaire;
Vois comment d’un rival il cherche à se venger,
Comme il punit son fils, et le veut corriger.
Il le croyait donc libre? Oui, sans doute, et lui-même
Dément à chaque pas son funeste système;
Il mentait à son coeur en voulant expliquer
Ce dogme absurde à croire, absurde à pratiquer:
Il reconnaît en lui le sentiment qu’il brave;
Iil agit cmome libre, et parle comme esclave.

Sûr de ta liberté, rapporte à son auteur
Ce don que sa bonté te fit pour ton bonheur.
Commande à ta raison d’eviter ces querelles,
Des tyrans de l’esprit disputes immortelles;
Ferme en tes sentiments et simple dans ton coeur,
Aime la vérite, mais pardonne à l’erreur;
Fuis les emportements d’un zèle atrabilaire;
Ce mortel qui s’égare est un homme, est ton frère:
Sois sage pour toi seul, compatissant pour lui;
Fais ton bonheur enfin par le bonheur d’autrui."

Ainsi parlait la voix de ce sage suprême.

Ses discours m’élevaient au-dessue de moi-même:
J’allais lui demander, indiscret dans mes voeux,
Des secrets rérservé pour les peuples des cieux;
Ce que c’est que l’esprit, l’espace, la matière,
L’éternité, le temps, le ressort, la lumière:
Étranges questions, que confondent souvent

Le profond s' Gravesande et le subtil Mairan,
Et qu’expliquait en vain dans ses doctes chimères
L’auteur des tourbillons que l’on ne croit plus guères.
Mais déjà, s’échappant à mon oeil enchanté,
Il volait au séjour où lui la vérité.

Il n’était pas ver moi descendu pour m’apprendre
Les secrets du Très-Haut que je ne puis comprendre;
Mes yeux d’un plus grand jour auraient été blessés:
Il m’a dit: "Sois heureux!" il m’en a dit assez.

Duran Duran - Ordinary World

2011-09-10T19:45:00.001+03:00

The Constant Gardener

2011-09-04T09:40:00.002+03:00

Deviza filmului The Constant Gardener: dragoste cu orice preţ.
Dragostea o poti enunţa sau o poţi defini, însă, mai bine o materializezi.
Într-adevăr preţul plătit de cei doi protagonişti ai filmului a fost extraordinar. Oare câţi dintre noi am fi în stare de aşa ceva? Din câte am înteles din film iubirii îi trebuiau nişte cauze ca să se dezvolte aşa de frumos. Pâna la moartea Tessei parea să fie o iubire mai mult pasivă din partea lui Justin, probabil din cauză că nu o întelegea îndeajuns de bine pe Tessa. În cele din urmă după moartea ei, cu ajutorul unor piese puzzle puse cap la cap de Justin, iubirea pentru ea a reuşit să capete contur.
Pentru Tessa oamenii reprezentau realitatea sacră. A încercat prin diverse moduri să ajute şi să gasească raspunsuri din cele mai variate şi chiar foarte greu accesibile. Solidară cu gândul că ar putea plăti enorm pentru faptele sale, nu a dat înapoi chiar dacă a fost "înştiinţată" că i se va pregati ceva urât. Sentimentele sale pentru Justin au împins-o să nu îl implice în această bătălie, cel puţin până a fost în viaţă.
Nu de puţine ori populaţia africană a fost privită de sus de către cei cu dare de mână prin "ieftinătatea" cu care s-au născut. Tot pe principiul "că nu au ce pierde" au fost foloşiţi drept cobai pentru enorme experimente, uneori solitare alteori în masă.
Oare dacă tot prezentul pe care îl trăim ar fi o conspiraţie, cineva trebuie să câştige şi cineva să piardă, nu? Atunci răspunsurile nu ar fi foarte greu de dat. Cine pierde şi cine câştigă...Doar amintindu-l pe Darwin şi faimoasa lui Teorie a Evoluţionismului am găsi răspunsul. Trist, dar adevărat....
Totuşi, ar mai rămâne o necunoscută....Dumnezeu ce rol ar avea?

Mogwai - Take me somewhere nice

2011-08-29T23:07:00.001+03:00

Kroke - Ajde Jano

2011-08-29T20:24:00.000+03:00

2010-12-31T21:27:00.002+02:00

Iată un nou an trece spre nefiinţă, iar un altul e pregătit să se nască.

Tonino Baliardo - Reverie

2010-10-31T07:52:00.001+02:00

Extraordinar de sublim :)

2010-10-17T23:53:00.000+03:00

Catren - O alta abordare

2010-10-11T22:15:00.000+03:00

Spaţii calde de priviri întortocheate

Ziduri roase din amurg, de frig...

Buzele ne sunt îngheţate

De rabdare...sau suspin.

Bruce Springsteen - I'm on fire

2010-08-21T20:43:00.001+03:00

Insuportabila usuratate a fiintei de Milan Kundera

2010-08-16T17:16:00.003+03:00

Week-end-ul fiind doar un pasaj de trecere intre munca si odihna simteam nevoia sa revin la unul din hobby-urile mele. Sambata, in timpul unei prelungi cumparaturi prin piata, avusesem atasat de o ureche, o casca, prin care ascultasem postul de radio Romania Cultural. Ciudat...ar spune unii...si ii cred pe cuvant, cine ar mai face o asemena chestie....:) ...sa asculte emisiune de cultura in timpul peregrinarilor sale prin piata.

Invitatul din acea emisiune...a carui inceput nu l-am prins, a fost Stelian Tanase. A durat ceva timp emisiunea aceea. Insa de atunci am ramas in minte cu un nume....Milan Kundera. Ecourile numelui sau mi se spargeau de timpan......auzisem undeva, candva acest nume. Dupa putin timp ma desmeticisem din reverie. Evident il studiasem in liceu...cum de altfel se studiaza mai aproape toti literatii, insa, fara noima pentru mine la acea data. Acum parca, ceva, ma pornise sa caut sa aflu mai multe detalii despre el.

Ajungand acasa si despovarandu-ma de toate bagajele primul lucru facut a fost sa intru pe internet si sa dau un search numelui care imi obosea obsesiv urechea....mintea.

Milan Kundera....prozator ceh...in fata mi se afisau titlurile sale ce vazusera lumina tiparului. Un titlu mi-a acaparat pentru moment atentia si am inceput sa verific....imposibila usuratate a fiintei......parea un titlu destul de atragator pentru un novice in ale literaturii. Un simplu om caznit care are o deosebita placere sa isi piarda timpul, in zilele noastre, sa se piarda printre nuantele unor timpuri paralele timpului nostru.

Nestand pe ganduri facusem rost de faimoasa opera a autorului care, desi o gasisem in engleza,....nu reprezenta niciun impediment pentru mine.

Am inceput, languros, sa o citesc. Nu reusisem sa citesc mult, deoarece in engleza fiind trebuia sa ma lupt si cu tradusul...sa inteleg despre ce vroia sa zica autorul. Mesajul lui.

Pornise de la o idee a lui Nietzsche si anume cea a eternei reveniri.....idee cu care Nietzsche i-a incurcat des pe ceilalti filosofi. A gandi ca totul se repeta la fel, cum odata am experimentat un lucru... ca recurenta insasi se repeta la infinit.

Transpunandu-l la negativ acest mit al eternei reveniri sustine ca o viata care dispare o data pentru totdeauna, e ca o umbra, fara greutate, moarta in avans, iar daca a fost oribila, frumoasa ori sublima este infioratoare...si frumusetea nu mai conteaza. E ca si cum doua regate din Africa secolului al 15-lea ar purta un razboi...care nu schimba cu nimic destinul lumii....chiar daca sute de mii de negrii pier in chinuri groaznice...s-ar repeta. Evident prin repetare tot nu va schimba nimic in cursul istoriei omenirii insa va deveni o masa solida, permanent protuberanta si ireparabila fara rost.

Un alt caz despre care se face referire .....acel binecunoscut Robespierre al Revolutiei Franceze. Daca revolutia franceza s-ar repeta la nesfarsit atunci istoricii francezi ar fi mai putin mandri de Robespierre. avand in vedere ca ei se confrunta cu ceva ce nu va mai avea loc, anii sangerosi ai revolutiei s-au transformat doar in cuvinte, teorii si discutii. Existat totusi o diferenta mare intre un Robespierre ce apare numai o data in istorie si un Robespierre ce apare mereu, decapitand....ad infinitum....capii Frantei.

Cam atat citisem...deja ma captivase efectiv. Desi imi ramase in memorie si imi va ramane ...mult timp de acum incolo....o fraza...

In amurgul lucrurilor, toate sunt luminate de o aura de nostalgie chiar si ghilotina....

Evident va doresc pofta la citit...merita.

Imposibila usuratate a fiintei de Milan Kundera.

Testul Jung (rezutatele mele)

2010-02-27T21:31:00.000+02:00

Jung Ideal vs. Real Test

Introversion	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	33%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	76%
Extroversion	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	70%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	60%
Intuitive	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	53%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	73%
Sensing	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	73%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	73%
Feeling	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	76%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	73%
Thinking	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	66%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	66%
Judging	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	83%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	60%
Perceiving	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	40%
	\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|\|	70%

ideal you |||||| real you ||||||

ideal type - ESFJ, real type - ISFP

Take Free Jung Ideal vs. Real Test
personality tests by similarminds.com

Jurnalul frunzelor tarzii (din lumea celor care aproape nu cuvanta)

2010-02-23T22:55:00.007+02:00

Din pat priveam prin geam o frunză, ce stingheră se mişca în direcţia vântului. Mă uitam fix la ea şi toate gândurile mi se comprimau la simplitatea acestei frunze. Nu atât forma cât paleta cromatică a acesteia îmi scălda ochii, inundându-i în culori din cele mai variate. Sunt nuanţele unui anotimp ce refuză să se desprindă de pe ramură. E ultima redută care nu se lasă defel cucerită, la fel de tomnatică precum anotimpul în sine. Ultima virgină care rămâne castă pentru totdeauna sau cel puţin până la apariţia vreunei frunze trubadur care din aer în plină mişcare încearcă să o atragă spre el.
Dacă frunzele ar fi oameni...îmi spuneam în sine. Viaţa unei frunze....murmuram în continuare, însă tot din ceea ce grăiam cu vocea gândului, nimic nu găseam spectaculos. Nici un cuvânt...nici o idee. Brusc îmi aduc aminte că e sâmbată. Mă panicasem pentru câteva secunde crezând că e una din zilele acelea ale săptămânii în care trebuie respectat ritualul dinamic şi ciclic ce mă angrenează în fiecare dimineaţă, ca într-un soi de preambul, pentru viaţa de peste zi. E sâmbătă.
Cu acest gând am închis din nou ochii încercând să adorm. Nimic nu se compară cu un somn dulce de dimineaţă. E singura zi în care îmi permit să recuperez acele dimineţi pierdute în detrimentul rutinei locului meu de muncă. Încet, încet, mintea mi se prăvălea în adâncurile visurilor. Un soi de caleidoscop alcătuit din mai multe culori îmi era culoar spre un tărâm ce îmi era deloc necunoscut.
Deodată întuneric. Nu deosebeam nimic în jurul meu, nici măcar pe mine. Întunericul acela nu doar că îmi cauza frică, ci pe deasupra mă înfrigura, mă însingura. Stăteam gol rezemat pe întuneric. Un întuneric fără colţuri, fără margini, fără...limite. În acel întuneric puteai să faci orice: să urli, să alergi până puterile nu te mai ţineau, până când lacrimile prindeau ţurţuri, şi tot nu era nimeni să te salveze. Tind să cred că inconştientul mă făcea să traiesc o realitate abstractă a problemelor la care fusesem expus zi de zi. O realitate monocromă în care orice problemă prindea nuanţa gravităţii problemei. Pe măsură ce mă întorceam de pe o parte pe alta, fizic, în vis, frigul părea să se domolească. Negrul devenea din ce în ce mai cald. Eram cu faţa spre fereastră şi lumina dimineţii îmi cobora până adânc în vis creîndu-şi loc printre pleoapele întredeschise. Acel negru devenise acum un alb-gălbui sub a cărei intensitate totul prindea acum contur. Inclusiv eu. În faţa mea, falnic, un copac îmbătrânit în decursul unor veacuri de visuri, sprijinea cu crengile sale visurile oamenilor. Fiecare frunză reprezenta un vis. Crengile atingeau pământul. Între mine şi copac se interpunea o vale adâncă, de netrecut. Ajunsesem pe marginea văii. Privirea mea de om nu putea să cuprindă abisul. Văzusem doar o mică parte din rădăcinile încolăcite a acelui copac ce îşi croia drum spre abis. Oare din acel abis visele îşi adunau materia? Pământul sterp însufleţea doar copacul. Stăteam nemişcat cu privirea aţintită spre copac. Încercam să descifrez frunzele, visele. Nimic din orice combinaţie al orcărui unghi din care priveam nu mi se dezvăluia. În aer nu era vânt, doar o simplă briză ce adia mişcarea frunzelor. Era dansul frunzelor, ori mai degrabă dansul visurilor. Era plăcut să stai, să priveşti, mă cuprindea o linişte eternă. Dar dacă frunzele sunt vise atunci pământul pe cine reprezintă? Să fie alcătuit din puţina materie a fiecărui om căruia îi este îngăduit să viseze? Brusc copacul dispăruse şi odată cu el visul, căci cu cât mai tare munceam să aflu ceva despre el visul se îndepărta de mine.
Deschisesem ochii, era amiază. Prin mişcări tactice reuşisem să mă ridic din pat şi să deschid fereastra. Afară frig. Începând cu aceea seară nimic din ceea ce visasem sâmbătă dimineaţa nu îmi mai reveanea oricât de tare mă străduiam să pătrund în vis mereu mă loveam de o fundătură. Alteori pătrundeam în diverse vise minoice din care cu greu puteam ieşi.
Trecură lunile reci ale anului: ianuarie şi februarie cu zăpezile lor. Martie a venit şi ea cu noi speranţe. Cu primăvara. O primăvară în care oscilau ninsorile cu ploile şi orele senine cu soare. Era o bătălie între fiicele anului. Iarna nu vroia să cedeze locul Primăverii. Primăvara şi-a luat ca aliat Toamna cu ale ei ploi dese şi nesfârşite. Noi oamenii priveam atent acest magnific spectacol al anotimpurilor. Într-una din zile priveam copacul din faţa ferestrei mele. De abia acum observasem că şi-a lepădat în cele din urmă ultima frunză. Târziu descoperisem, de fapt cum de obicei descoperim orice lucru minunat...târziu îi dăm importanţa cuvenită. Priveam cu o oarecare ură copacul. Îmi revenea în memorie episodul biblic al primei lepădări. Cum Iuda Iscarioteanul îl vându-se pe Iisus. Copacul, acum gol, semăna în faţa acestei bătălii anotimpuale cu un adevărat Iuda. Un Iuda de care erau atârnate crengile goale. Resemnat.
Resemnate sunt ele zilele în care se sparge ecoul clipelor de ieri şi se adună cele de mâine. Săptămâni întregi de aşteptare îngheţate de dorinţa de a avea ceva, pe cineva. Zilnic în periplul meu spre locul de munca trec prin curtea muzeului. Specii întregi de copaci îţi zâmbesc înca de la intrarea în curte, mereu aplecaţi să îţi ureze o zi plăcută. În spatele tău laşi mereu o umbră de salut şi măcar o promisiune pe care o reînnoieşti oridecâteori treci pe aceea alee. Fiecare pas cu greutatea sufletului său se recunoaşte, lăsând câte o urma pe drumul vieţii. Şi după ce ieşi din parcul muzeului primeşti o senzaţie de mulţumire sufletească datorită frunzelor care cu ale lor forme bizare, geometrice ţi se închid în priviri. Şi zile întregi grupate în unităţi de săptămâni care la rândul lor sunt ierarhizate în mănunchiuri de luni şi cicluri de ani, trec fără să le observi conturul; prin ce forma suferă schimbarea timpului? Prin ce fereastră îşi i-au zborul?

For I will Jump!!!

2010-01-07T11:57:00.001+02:00

I fell for Jesus

2009-12-29T09:19:00.002+02:00

There was a time when I was empty
You came to me and gave me peace
I struggled myself with higher hopes
I lost my peace...for that I fell.

I found myself and so, many others
We tried to think what makes you happy
And built You places from a lower-ground
We saw your unhappiness
And then, again,...I fell.

You had the gift to find me again
I followed You like a disciple
You made miracles everywhere
But soon enough I had to betray you
And so, again,...I fell.

Nowadays when I was reborn
In the very first day I fell
My doctor said: you are falling deep.
I said: Falling to Him...in His hands
I know that my mistakes are over
Because I found You
So, this time, if I fall..
I will fall.......to You, My Lord
For.....I LOVE YOU.

Nina Simone :)

2009-12-29T09:16:00.001+02:00

Cartographie

2009-12-01T10:01:00.000+02:00

Into the Wild OST - Society

2009-12-01T09:29:00.002+02:00

Joan Osborne - One of us...

2009-11-20T18:19:00.002+02:00

Donovan - Dona, Dona....

2009-11-20T18:11:00.001+02:00

Vast - Flames

2009-11-10T22:08:00.001+02:00

Nebunul de Alb

2009-10-27T18:49:00.001+02:00

Parfum cu note de speranta

2009-10-10T19:03:00.001+03:00

Când doi ochi prin ceaţa serii te privesc,
În aer pluteşte un sentiment de siguranţă
Să şti că-n suflet ai să găseşti,
În fiecare zi un zâmbet de speranţă.

Blue MOon

2009-09-13T09:29:00.000+03:00

2009-08-30T08:21:00.001+03:00

Perceptie..

2009-08-22T12:44:00.001+03:00

În cautarea fiintei tale,
Clipele se lovesc...
De tarmuri indepartate
Un colt de lumina,
M-atrage intr-o lume magnetica
Cu viteza dorintelor
Spre tine...creatura infinita.

Pandora's Box - OMD ---> Sugar Tax 1991

2009-08-16T10:25:00.001+03:00

U2 - Stuck in a Moment You Can't Get Out Of

2009-08-09T10:07:00.001+03:00

Always we are often stuck in somethin'...

Lepadare

2009-08-02T14:14:00.001+03:00

Nu voi mai citi în zodii
Nu voi căuta iubirea
Printre acatiste vechi de-o seamă
Am să las, să curgă nemurirea.

Nici cu gândul nu voi sparge
Bariere de neant
Voi citi în ochi iubirea
Mă voi strădui cu calm.

Nu voi întreba nici stele
Nici descânturi n-am să spun
Eu am să mă joc cu iele
Pare-a fi un lucru bun.

N-am să aţin norii de ploaie
Sau să arunc cu bobi pe apă
Să ma ajute ca să caut
Dragostea adevărată.

Mă leapăd de orice vrajă
Ce mă ţine legat de timp
Vreau descântul ca să piară
Vreau ca să am timp.

Miruna, o poveste....de Bogdan Suceava

2009-07-31T18:48:00.007+03:00

Adesea când începem să citim o carte, încă din primele rânduri, ne agățăm de firul povești începute şi ne lăsăm purtați într-o lume a cuvintelor meșteșugite ale scriitorului. Acesta ne poarta într-o lume plină de mister și fantasme, real cât şi ireal, dându-ne plăcuta senzaţie de a ne integra mai mult sau mai puţin cu personajele prezentate în poveste. A scrie despre copii şi lumea lor e într-adevăr o mare provocare. E ca şi cum ai prinde visul de guler cu o foarte mare îndrăzneală. Cartea prin poveştile ei e foarte captivantă şi prezintă în mod indirect, prin relatarea multiplelor poveşti Mirunei şi fratelui său, povestitorul, de către bunicul său Niculaie Berca, viaţa captivantă a familiei lor de la începuturi; relatarea vieţii de sfârşit de secol 19 şi început de secol 20 avându-l în prim plan pe Constantin Berca străbunicul Mirunei; a descrierii locurilor unde acțiunile se împletesc intr-o maniera de basm și a oamenilor ce se includ descrierii; descantece...vrăji.....ciobani...iele și locuri subpământene.
"A rade sau plange pentru motive pe care cei mari nu le pricepeau...", "Timpul trece si nu ingheata niciodata in intregime.", "Sa retraiesti cele de nespus cu tacerile, trecutul cu niciodata.", Amurgul era ora cand o secera rosie taia norii cu limbi de culori aprinse....", "Poate sa iti pese de un om pe care nu l-ai vazut niciodata, un om aparte, asa cum iti pasa de tie insuti...", Vremea rea pandea din ceruri, cu nori albi si pufosi ca niste paini de ceata care coborau in fiecare dimineata pe pamanat sau care se ridicau din spinarile muntilor din jur, landu-le forma....", Azi icoanele nu mai vindeca, vrajile nu mai tin....", "...ai dat bob peste apa de alungarea norilor la cositul fanului si ai socotit stelele cazatoare pe cer in noptile de le zici vrajite...", "In timpurile acelea oamenii se intalneau pri de cate ori unul se gandea la celalalt. Era de ajuns sa chemi cu gandul pe cineva si omul acela iti aparea inaintea ochilor...", "...un stejar de pe frunzele caruia ploua dintr-un vis intr-altul imagini despre adancuri, departari, viitor, trecut....", "lacate de lemn de trandafir..", "Pe atunci timpul era infinit si graba era un lucru oarecum necunoscut...", "Tocmai pentru ca ei nu au trecut inca prin nimic lor li se pot spune toate aceste ca pe o poveste...", "Suntem geniali in supravietuire si pagubosi in administratie...", Sat rupt de lumelegat numai de cele 4 vanturi si de cer...", "Nici un inger nu mai poate ridica de acum vreodata pleoapele bunicului." Lectura placuta va doresc tuturor ce veti citi aceasta minunata carte.

Playlistul meu

2009-07-25T08:48:00.002+03:00

Joshua Kadison - Beautifull in my eyes

2009-04-25T20:35:00.001+03:00

Coeur d'enfant !

2009-04-20T08:13:00.001+03:00

Joe Satriani - Always with me, always with you

2009-04-12T21:48:00.000+03:00

Chris Rea - When the grey skies turn to blue

2009-03-27T18:13:00.001+02:00

When the grey skies turn to blue

And the dark clouds blow away
In the morning of a new life
When the sun comes shining through
And the grey skies turn to blue.

In the morning of a new life
When the sun comes shining through
And the grey skies turn to blue.

Meet me on a bright and windy day
When the breeze has blown the grey skies far away
High upon a hillside when the sun comes shining through
And the grey skies turn to blue
When the grey skies turn to blue
When the grey skies turn to blue.

Signs

2009-03-24T20:40:00.001+02:00

Strada....

2009-03-21T21:28:00.003+02:00

Strada...iluzie (a)batuta de rotile masinilor, scanteiaza in lumina palidului Soare de martie, inainte de echinoctiu. Acoperita cu un strat, mai gros, de noroi...se mai ivesc anumite franturi din patura de pietris ce aduc cu ele varsta paleogena ale unor straturi stramutate din aval sau amonte al vreunui rau. Dincolo de peisajul alohton, strada, e o adevarata panza de sariaj.
Pe langa straturile succesive de pietre alohtone, pe marginea ei se mai pot schita si alte straturi autohtone, care, pe alocuri, sunt autoritare si devin dominante conferindu-i strazii un aspect foarte eterogen.
Strada, improprie denumirea, e doar o cale de acces dinspre.......spre......! Cu aspectul diform, creeaza, uneori (de cele mai multe ori) un mare disconfort tuturor trecatorilor....fie ca sunt de oameni sau animale. Insa ori de cate ori se mai aseaza un strat de pietris, sub forta de tasare pe care o au autovehicolele de-a lungul timpului, tot partea autohtonului va iesi la suprafata. Pe margini, triumfatoare iarba, va ramane inca...pentru nu se stie cat timp. Doar cateva turme de capre par sa ii deranjeze existenta.
Daca ne indepartam putin de strada, ici colo asezate discret si cat mai fractal, cateva tufisuri de salcam. In alte locuri predomina cateva livezi in care elemente predominante sunt reprezentate de prun si piersic. Deasupra tuturor vegheaza nestingherit...norii. In acest moment cerul e curat. Fara pete de alb....mai rar in departare cativa altostrati.
Strada si-a legiferat, consolidat structura prin excelenta. Azi, modificari sunt aduse de catre om doar partii superioare.....prin adaos ori mutatiune.
Strada reprezinta o fundatie eterogena consolidata intr-un trecut tumultos supus transgresiunii antropice.

Top of the Ice-Clouds

2009-03-21T09:32:00.003+02:00

Daca prin clasificarea sau exprimarea unor diverse fenomene, lucruri etc., se foloseste formula "top of the iceberg"....prin faptul ca se observa doar problema de "suprafata", nu in aceiasi masura se poate folosi aceiasi expresie si pentru Nori. Deoarece Norii pe care ii observam....le vedem exact opusul "top-ului"; Observam doar 'Bottom of the Clouds".......misterul intreg si nu doar de suprafata!

"Top of the Ice-Clouds".... :)

Aceste mini-filmulete au fost preluate de la Cartis Simona-Nicoleta, ea este cea care a filmat din avion aceste magnifice peisaje. Mii de multumiri Ei.

Staind - So far away

2009-03-06T17:53:00.001+02:00

Lettres philosophiques - Lettre XIII sur M. Locke--> Voltaire

2009-02-01T19:51:00.000+02:00

Tant de raisonneurs ayant fait le roman de l'âme, un sage est venu qui en a fait modestement l'histoire. Locke a developpé à l'homme la raison humaine, comme un excellent anatomiste explique les ressorts du corps humain. Il s'aide partout du flambeau de la physique, il ose quelquefois parler affirmativement, mais il ose aussi douter. Au lieu de définir tout d'un coup ce que nous ne connaissons pas, il examine par degrés ce que nous voulons connaître. Il prend un enfant au moment de sa naissance, il suit pas à pas
les progrès de son entendement; il voit ce qu'il a de commun avec les betes, et ce qu'il a au-dessus d'elles; il consulte surtout son propre témoignage, la conscience de sa pensée.
"Je laisse, dit-il, à discuter à ceux qui en savent plus que moi, si notre âme existe avant ou après l'organisation de notre corps; mais j'avoue qu'il m'est tombé en partage une de ces âmes grossières qui ne pensent pas toujours, et j'ai meme le malheur de ne pas concevoir qu'il soit plus nécessaire à l'âme de penser toujours, qu'au corps d'etre toujours en mouvement."
Pour moi je me vante de l'honneur d'etre en ce point aussi simple que Locke. Personne ne me fera jamais croire que je pense toujours; et je ne me sens pas plus disposé que lui à imaginer que quelques secondes après ma conception j'etais une fort savante âme, sachant alors mille choses que j'ai oubliées en nnaissant, et ayant fort inutilement possédé des connaissances qui m'ont échappé dès que j'ai pu en avoir besoin, et que je n'ai jamais bien pu rapprendre depuis.
Locke, aprés avoir ruiné les idées innées, aprés avoir bien renoncé à la vanité de croire qu'on pense toujours, ayant bien établi que toutes nos idées nous viennent par le sens,ayant examiné nos idées simples, celles qui sont composées, ayant suivi l'esprit de l'homme dans toutes ses opérations, ayant fait voir combien les langues que les hommes parlent sont imparfaites et quel abus nous faisons des termes à tout moment; Locke, dis-je, considère enfin l'étendue, ou plutot le néant des connaissances humaines. C'est dans ce chapitre qu'il ose avancer modestement ces paroles: "Nous ne serons peut-etre jamais capables de connaître si un etre purement matériel pense ou non".
Ce discours sage parut à plus d'un théologien une declaration scandaleuse que l'âme est matérielle et mortelle. Si j'osais parler après M. Locke sur un sujet si délicat, je dirais: Les hommes disputent depuis longtemps sur la nature et sur l'immortalité de l'âme; à l'égard de son immortalité, il est impossible de la demontrer, puisqu'on dispute encore sur sa nature, et qu'assurementil faut connaître à fond un etre crée, pour décider s'il est immortel ou non.
La raison humaine est si peu capable de démontrer par elle-meme l'immortalité de l'âme, que la religion a été obligée de nous la révéler. Le bien commun de tous les hommes demande qu'on croie l'âme immortelle: la foi nous ordonne; Il n'en faut pas d'avantage, et la chose est preque decidée. Il n'en est pas de meme de sa nature; il importe peu à la religion de quelle substance soit l'âme, pourvu qu'elle soit vertueuse. C'est un horloge qu'on nous a donnée à gouverner; mais l'ouvrier ne nous a pas dit de quoi le ressort de cette horloge est composé. Je suis corps et je pense, je n'en sais pas davantage. Si je ne consulte que mes faibles lumières, irai-je attribuer à une cause inconnue ce que je puis si aisément atribuer à la seule cause seconde que je connais un peu? Ici tous les philosophes de l'école m'arretent en argumentant, et disent: "Il n'y a dans le corps que de l'étendue et de la solidité, et il ne peut avoir que du mouvement et de la figure. Or, du mouvement, de la figure, de l'étendue et de la solidité ne peuvent faire une pensée; donc l'âme ne peut pas etre matière. "Tout ce grand raisonnement répété tant de fois se réduit uniquement à ceci: "Je ne connais que très peu de chose de la matiére, j'en devine imparfaitement quelques propriétés: or je ne sais point du tout si ces propriétés peuvent etre jointes à la pensée; donc, parce que je ne sais rien du tout, j'assure positivement que la matiére ne saurait penser." Voilà nettement la maniére de raisonner de l'école.
M. Locke dirait avec simplicité à ces messieurs: "Confessez du moins que vous etes aussi ignorants que moi: votre imagination ni la mienne ne peuvent concevoir comment un corps a des idées; et comprenez-vous mieux comment une substance, telle qu'elle soit, a des idées? Vous ne concevez ni la matiére ni l'esprit, comment osez-vous assurer quelques chose? Que vous importe que l'âme soit un de ces etres incomprehensibles qu'on appelle esprit? Quoi! Dieu, le créateur de tout, ne peut-il pas éterniser ou anéantir votre âme à son gré, quelle que soit sa substance?
Le superstitieux vient à son tour, et dit qu'il faut bruler pour le bien de leurs âmes ceux qui soupçonnent qu'on peut penser avec la seule aide du corps; mais que dirait-il si c'était lui-meme qui fut coupable d'irréligion? En effet, quel est l'homme qui osera assurer, sans une impiété absurde, qu'il est impossible de donner à la matiére la pensée et le sentiment? Voyez, je vous prie, à quel embarras
vous etes réduits, vous qui bornez ainsi la puissance du Créateur. Les betes ont les memes que nous, les memes perceptions; elles ont de la mémoire, elles combinent quelques idées. Si Dieu n'a pas pu animer la matiére, et lui donner le sentiment, il faut de deux choses l'une, ou que les betes soient de pures machines, ou qu'elles aient une âme spirituelle.
Il me paraît démontré que les betes ne peuvent etre de simples machines; voici ma preuve: Dieu leur a fait précisément les memes organes de sentiment que les notres; donc si elles ne sentent point, Dieu a fait un ouvrage inutile; or Dieu, de votre aveu meme, ne fait rien en vain; il n'a point fabriqué tant d'organes de sentiment, pour qu'il n'y eut point de sentiment; donc les betes ne sont point de pures machines. Les betes, selon vous, ne peuvent pas avoir une âme spirituelle; donc malgré vous il ne reste autre chose à dire, sinon que Dieu a donné aux organes des betes, qui sont matiére, la faculté de sentir et d'apercevoir, que vous appelez instinct dans elles. Et qui peut empecher Dieu de communiquer à nos organes plus déliés cette faculté de sentir, d'apercevoir et de penser, que nous appelons raison humaine? De quelque coté que vous vous tourniez, vous etes obligés d'avouer votre ignorance, et la puissance immense du Créateur. Ne vous révoltez donc plus contre la sage et modeste philoshopie de Locke: loin d'etre contraire à la religion, elle lui servirait de preuve, si la religion en avait besoin; car quelle philoshopie plus religieuse, que celle qui, n'affirmant que ce au'elle conçoit clairement, et sachant avouer sa faiblesse, vous dit vous dit qu'il faut recourir à Dieu, dès qu'on exa,ine les premiers principes?
D'ailleurs, il ne faut jamais craindre qu'aucun sentiment philosophique puisse nuire à la religion d'un pays. Nos mystères ont beau etre contraires à nos démonstrations, il n'en sont pas moins révérés par nos philosophes chrétiens, qui savent que les objets de la raison et de la foi sont de différente nature. Jamais les philosophes ne feront une secte de religion: pourquoi? c'est qu'ils n'ecrivent point pour le peuple, et qu'ils sont sans enthousiasme. Divisez le genre humain en vingt parts, il y en dix-neuf composées de ceux qui travaillent de leurs mains, et qui ne sauront jamais s'il y a eu M. Locke qu monde; dans la vingtièmepartie qui reste, combien trouve-t-on peu des hommes qui lisent? et par,i ceux qui lisent, il y en a vingt qui lisent des romans, contre un qui etudie en philosophie. Le nombre de ceux qui pensent est excessivement petit, et ceux-là ne s'avisent pas de troubler le monde.
Ce ni Montaigne, ni Locke, ni Bayle, ni Spinoza, ni Hobbes, ni milord Shaftesbury, ni M. Collins, M. Toland, etc. qui ont porté le flambeau de la discorde dans leur patrie; ce sont, pour la plupart, des théologiens, qui, ayant eu d'abord l'ambition d'etre chefs de sectes, ont eu bientot celle d'etre chefs de partis. Que dis-je? tous ces livres des philosophes modernes mis ensembles ne feront jamais dans le monde autant de bruit seulement qu'on a fait autrefois la dispute des cordiliers sur la forme de leurs manches et de leur capuchon.

2009-01-27T06:04:00.000+02:00

Miss you - Teardrop

Intre doua maini

2009-01-25T22:12:00.000+02:00

Intre doua maini

Intre doua maini exista si o zi de azi
Exista spatiu, exista timp…
Exista ceruri si un singur anotimp.

Intre doua maini esti tu, sunt eu
Imbratisati vom fi mereu
Posteritatii, sa inteleaga, cat de greu
Eu mi-s tu si tu mi-esti eu.

Intre doua maini ajungi sa cuprinzi
Idile parfumate din amoruri secrete
Umbre, cu vesminte palide cochete

Intre doua maini si o dimineata frugala
Exista o simpla pagina banala.

Consideraţii teoretic – conceptuale referitoare la dinamica peisajeră

2009-01-25T16:40:00.000+02:00

Adesea, veridicitatea asupra dinamicii peisajului este negatã de cãtre chiar principalul sãu actor, omul. Peisajul ºi Omul se prezintã ca fiind douã entitãþi diferite. Fiecare dintre aceste douã entitãþi se pot influenþa reciproc constituind astfel un sistem, unde fiecare dintre entitãþi se prezintã parte a unui subsitem. Se pot crea anumite decalaje temporale ºi spaþiale, doar prin influenþarea prea multã a uneia dintre entitãþile susmenþionate conducând astfel la progresul unuia faþã de celãlalt ºi regresul celuilalt.
Unitatea spaþialã pe care se dezvoltã cele douã subsisteme antagonice, se prezintã ca o unitate staticã, în aparenþã, care conferã celor douã componente o anumitã dinamicã, ce se propagã reversibil în ambele subsisteme sub formã de þesuturi de informaþii, în mod egal, urmând ca de la recepþionarea informaþiei ºi pânã la finalizarea acesteia unitatea temporalã sã fie diferitã pentru ambele subsisteme. De aici se ajunge la crearea un decalaj temporal între dinamismul celor douã subsisteme.
Tot ceea ce gândim despre peisaj sunt grele speculaþii în ceea ce priveºte gândirea noastrã. Ar trebui sã percepem senzaþia conform cãreia peisajul nu mai este ceea ce a fost (descriptiv), adicã o simplã descriere, ci a devenit o sursã de informaþii în care feed-back-urile sunt evidente.
Ar trebui gãsitã o soluþie pentru corectarea gravitãþii vizuale deoarece acesta este singurul mijloc prin care putem explica peisajul ºi toate mecanismele lui. Decriptarea tuturor mecanismelor interne sau externe ale dinamicii peisajere poate sã ducã la întelegerea ºi cunoaºterea multiplelor schimbãri survenite în cadrul acestei dinamici.
Dinamica peisajerã are ca principalã sursã, fãrã de care nimic din ceea ce existã pe Pãmânt nu poate progresa, radiaþia solarã. Informaþia acestei radiaþii solare face ca la contactul cu mecanismele sistemului terestru sã se hibridizeze. Nota distinctivã în formarea acestei hibridizãri stã, dealtfel, la progresul peisajului ºi implicit în dinamica acestuia.
Dedublarea omului în, actor al scenei peisajere ºi observator al acesteia creazã astfel un decalaj. Acest decalaj se manifestã în special între cele douã personalitãþi ale omului, respectiv actor ºi observator. Ca ºi observator asistã pasiv la schimbarea faþetei peisajere în timp ce marea majoritatea acþiunilor pro- ºi contra- degradante le obþine sau le face omul în postura de actor al scenei peisajere. Influenþa antropicã se datoreazã efectiv actorului ºi nu observatorului.
Astfel se creazã acel decalaj cognitiv în ceea ce priveºte omul. Acel decalaj nu reprezintã altceva decât dedublarea personalitãþii omului. Punctualitatea peisajului nu mai este ceea ce a fost, adicã peisajul corespunzãtor sezonului estival nu este identic sau mãcar asemãnãtor cu cel de acum 100 de ani. Când observãm un peisaj ne gândim, unii, la ce fel de combinaþii dubioase ale elementelor chimice au luat parte (au asistat) spaþiul ºi timpul.
Omul progreseazã de pe urma peisajului, dar peisajul va profita de acel moment de bucurie al omului creînd astfel un mediu ostil lui dându-i ºansa de a se reafirma la fel cum peisajul s-a afirmat la început (din nimic). Pasivitatea arogantã a omului (observatorului) implicã mai multã activitate peisajerã ºi implicit dezvoltarea multidimensionalã a peisajului. Astfel scutindu-ne de timp vom avea vreme sã zãbovim asupra tuturor lucrurilor.
Întregul merit al omului de a face parte din aceastã importantã scenã peisajerã se datoreazã naturii. Neajunsul dorinþei de a cunoaºte ºi a descoperii cât mai multe a „costat” natura. Configurarea dinamicii peisajere se contempleazã în ochii observatorului. Simþurile umane decodeazã, într-un fel, ritmul destul de accelerat al dinamicii peisajere.
Prin adoptarea de legi pentru protejarea patrimoniului peisajer este nevoie de minþi odihnite. Notificãm aviditatea ºi golul pentru conservarea peisajelor pentru care trebuiesc elaborate legi, decrete, convenþii, etc. O astfel de adoptare s-a fãcut la nivel european prin adoptarea Convenþiei Peisajului. România, de curând intratã în Uniunea Europeanã, a ratificat ºi ea aceastã convenþie. Ne trebuie sã elaborãm astfel de legi ºi la nivel regional, naþional, judeþean ºi chiar local.
Nu se va putea aplica niciodatã o lege, dacã omul, fie el actor, observator, politic, nu va renunþa la influenþele sale bazate pe propriile motivaþii sau motivaþiile celor din jur. De fapt, orice tentativã de salvgardare a peisajelor este înãbuºitã de propriile motivaþii personale ale promotorilor legilor.
Pe lângã om, care se presupune a fi principalul modelator al scenei peisajere, se poate adãuga influenþa factorilor climatici, edafici, biogeografici, chimici, fizici, geologici, etc., care pot modifica dinamica peisajerã pe termen scurt, mediu sau chiar pe termen lung. Aparent starea de normalitate reflectatã în ochii observatorului este expusã doar la macroscarã pe când incipienþa dinamicii se dezvoltã la microscarã unde aparatul vizual nu are receptivitatea de a pãtrunde. Intensitatea cu care se manifestã aceastã dinamicã va fi mai mare ºi va evolua mai bine acolo unde intensitatea factorilor ce acþioneazã va fi cea mai micã .
Repetabilitatea acestui proces, al dinamicii, scade invers proporþional cu trecerea timpului, adicã va fi mai micã deoarece evolueazã. În ceea ce priveºte durabilitatea acesteia se poate doar presupune cã va continua indiferent de formã si stadiul de evoluþie. Omul poate acþiona ºi în postura de catalizator.

Complexitate si finete noroasa

2009-01-21T22:21:00.001+02:00

Norii reprezinta informatii de o complexitate covarsitoare. Atat de complexa precum imaginea alaturata. Acesti nori lenticulari pari a fi comprimati ca intr-o menghina de catre fortele atmosferei.

Marginile lor dispuse in forme valurite se etaleaza in vazduh creind diverse impresii celor ce isi fac timp sa priveasca cerul.

Licenta

2008-06-29T22:10:00.000+03:00

Exaclam cu tarie ca sunt aproape gata sa mai fac si ultimul pas!!!!

Un ultim pas al carui greutate o resimt de doi ani incoace. E ca si reumatismul, nu cred sa ma lase vreodata in pace....o cicatrice invizibila va ramane mereu!

Mairde...Sans contrafacon..je suis un garcon..

....Licenta am luat-o....in glorie si triumf bat azi clopotele, cel putin in cazul meu, niciodata negrul nu s-a intiparit mai bine pe alb!!!
Excelsior!!!

Despre Nori....

2008-05-30T19:59:00.001+03:00

Faptul că avem sau nu nevoie de nori derivă din simplul argument cum că norii ne reprezintă într-un fel. Ei se nasc asemenea unei dorinţe. Îşi cuprind mângâierea doar prin simpla contopire a lor. Devin nervoşi generând vreme urâtă. Când sunt furioşi ne acoperă sufletul de spaimă creînd în noi un fel de panică inexplicabilă. Sunt asemenea unor fractali. Îi iubim când ne zâmbesc deschizându-şi astfel aripa lor protectoare lăsând un fascicol de lumină să ne îmbucure. Din ei, când plâng, cad picuri, de ploaie spunem noi, dar de fapt sunt sentimente devorate de o abstracţie absolută. Au diferite culori şi sunt monocromi doar când, le e dor de o anumită zbenguială. Pentru ei respectul faţă de sine nu margineşte infinitul. Şi îi iubim, îi iubim pentru simplul fapt că sunt nori.
Că sunt nori şi nu sunt oameni. Că orice ai spune pentru ei tăcerea e de aur. Aud doar când vor ei să audă, vorbesc doar când ştiu ce să spună. Îi mai iubim pentru că niciodată nu vorbesc neîntrebaţi. Îi iubim pentru că nu au nevoie de maşini ca să se deplaseze. Îi iubim pentru că nu poluează. Ni dorim şi mai mult atunci când avem nevoie de un prieten pe al cărui umăr de puf să plângem şi oricât am plânge ei ne-ar absorbi ca un burete de toate necazurile vieţii. Îi urâm că nu se îmbolnăvesc. Sunt o iluzie reală pe albastrul infinit al cerului şi oricât am vrea să îi atingem ei se prefac de neatins. Îi percepem camuflaţi de o nelinişte eternă. Îi iubim şi mai mult când după o lungă perioadă a vacanţei lor ne răcoresc precum o ploaie în savană după o noapte polară. Sunt foarte torenţiali. Dacă ştim să-i ascultăm ne-ar alina cu gânguritul lor de harfă. Iar cand ninge, se crede că îsi leapădă blana cea albă. Ne oferă mici satisfacţii generând mari bucurii. Nu obişnuiesc să promită cum de asemenea nu pot să-şi ţină promisiunea. Sunt rebeli şi nostalgici. Cred în lumea de apoi.
La anumite latitudini sunt baricadaţi politic în fronturi. Nu cunoaştem legile lor şi de aceea nu putem să-i controlăm. Speculăm de ceea ce alţii cred că şi-au dat seama că îi pot înţelege. Sunt şi ei părinţi. Dincolo de ei e doar vid. E liantul ce ne desparte de acel vid. După cum spunea Nietzche în "Aşa grăita Zarathustra" - "animal-om-supraom", ei pot fi doar "nori-nori-nori" şi nimic altceva. Nu există diferenţe ireconciliabile între nori. Nu divorţează. Nu îşi abandonează copii. Nu cerşesc şi nu fură. Stau mereu neclintiţi acolo sus ca nişte ziduri de cetate. Nu se droghează, îi drogam noi în schimb cu particule de praf, freoni şi CFC-uri. Ei nu fac abuz de conştiinţă.
Nu tânjesc după fete frumoase. Mănâncă doar aer, beau doar aer. Nu se constipă. Sunt mereu lucizi în ciuda aprenţei lor. Nu au organe. Sunt foarte viscerali. Nu sunt meschini, fuduli sau misogini. Prin ei se reflectă cel mai bine acel "afterglow", straniu si totuşi cât se poate de real. Nu aparţin vreunei clase de miraj. Dezordinea e punctul lor forte. Dacă le-am putea insufla viaţă ar refuza categoric. Nu le lipseşte nimic căci au eternitate. Sunt copleşiţi de emoţie atunci când ne inmulţim. Stau la soare mai mult decât noi, dar asta nu îi deranjează.
Urcă şi coboară dupa bunul lor plac. Viaţa noastră n-ar mai fi la fel fără ei. Apar ca nişte timbre gata să fie lipite pe amplul atmosferic. Curenţii de aer le sunt briză şi răcoare. Sunt leneşi şi triumfă la soare. Devorează microni de particule din iubire ca să rămână constanţi.
Dacă ne vine să credem sau nu, norii se interpun între noi şi ceva (cineva). Cu aspect vălurit, dospit şi de diferite nuanţe parcă ne îndeamnă la meditaţie. Pentru ei noţiunea de timp nu există, deoarece timpul lor e absolut. Între lumea lor şi cea a noastră nu există nici măcar un punct tangent care să ne apropie unul de altul, poate doar linia orizontului, unde, retina ochiului uman receptează acel miraj. Ei nu se grăbesc, dar, pentru ce ar face-o? Nu merg la piaţă sau la "mall" în fiecare zi. Nu duc grija zilei de mâine.
Nu filosofează şi nici nu au puncte de vedere diferite. Se mulţumesc să fie ei, să fie nori. Crează instantaneul. Dorm cât e ziua de lungă, iar noaptea nu avem nici cea mai vagă idee că ce vor face. Ne domina prin imensitatea spaţiilor ocupate. Sentimentele pierdute în vazduh le reîntalnim la ei, aşezate pe un umăr atât de "fluffy" încât nici nu ne imaginăm. Pentru unii ei reprezintă un "swamp" al văzduhului, pentru alţii un "marécage" infinit şi întâmplător. Reprezintă pe bună dreptate cel mai intins deşert al lumii, un deşert cvasiproductiv, decât numai din perspectivă vizuală. Sunt latent consternaţi, dar fără constrângeri. Seamană cu bunici noştrii gata oricând să ne spună o poveste fără sfârşit iarna la gura sobei. Nu rămân datori nimănui. Marchează Începutul şi Sfârşitul, neştiind însă care e începutul sau unde se termină. Sunt mereu în căutarea originilor lor. Reprezintă locul de veci al omenirii. Transpiraţia lor ne este nouă alinare. Rareori răspund la incantaţii umaniste. Sunt identici dar nu aceeiaşi. Sunt actorii scenei de peste noi. Sunt an dupa an la fel.
Norii sunt mormane de gânduri ce rătăcesc fără sfârşit deasupra noastră. Sunt atat de fragili încat, o adiere simplă de vânt îi dispersează şi îi descentrează din unitatea lor. Bâlbăitul lor mofturos ne produce reumatism. Câteodată îmbracă forme umane adesea sub formă de chipuri. Ei sunt umbrela împotriva ploilor de corpuscului şi raze. Sunt atât de gentili şi plini de politeţe încât în zilele geroase de iarnă permit soarelui să îşi arate colţii. Câteodată soarele se ruşineaza şi se ascunde dupa ei. Sunt albi precum strămoşii lor. Enormitatea lor în imensul văzduh îi fac să fie foarte modeşti încât această modestie este împinsî până la limite; limite a căror limite sunt încă indescifrabile ochiului uman.
Sobrietatea lor ne uimeşte pe toţi. Îşi urmează calea la nesfârşit ca o turmă de balene în cautarea hranei. Au văzut multe la viaţa lor. Au văzut cum s-a născut Pământul, dar ce e mai esenţial au văzut cum s-a născut viaţa. Le datorăm multe şi nu ştim cum să-i răsplătim. Nevoia ne împingela extreme. Am fiîn stare să anihilăm pătura gazoasă de deasupra noastră doar pentru un plus de confort. Şi în clipa aceea vom uita de ei. Vom uita că datorită lor ne-am împins existenţa. Şi dacă nu vor mai fi? Vom mai fi? Atunci între noi şi ceea ce e deasupra lor va fi un imens necunoscut. Va fi lumea altora. Noi vom evolua să existăm în continuare. Dar ei, norii, vor fi şi ei prezenţi sub forme invizibile de particule fine. Exagerăm dacă aşa credem că se va întâmpla. Ceea ce stă scris este doar prefigurarea unui scenariu din ceea ce ar putea urma. Sunt cei mai mari confidenţi ai oamenilor de care nici un secret n-a trecut neobservat. Sunt asemenea albuşului de ou. Grădini suspendate fără vegetaţie. Imenşi coloşi fără statui. O trupa fără solist. Solitudinea însăşi îi reprezintă căcisinguri s-au născut şi singuri vor muri. Prin faptul că mărşăluiesc toată ziua ei sunt foarte mulţumiţi. Privirea lor e brodată cu flori albe.Ar reprezenta un perfect cavou de cristal unde să zacă omenirea, să se regenereze, să se îndrepte.

Ganduri alese

2008-03-16T20:23:00.000+02:00

Anumite ganduri, sunt niste rugaciuni. Chemari ale tolerabilului inconstient. Indiferent de pozitia corpului, sufletul cade mereu in genunchi.

Perry Como - Momentul magic al secolului trecut -

2008-02-28T22:03:00.001+02:00

Daca ati ascultat sau veti asculta una din piesele "Magic moments" sau "I think of you" ce sentiment va incearca?
Perry Como, este un cantaret italo-american, pe numele sau adevarat Pierino Ronald Como, s-a nascut in Canonsburg, Pennsylvania pe 18 mai 1912. Parintii lui erau imigranti italieni veniti ca multi alti imigranti in SUA pentru o viata mai buna. Tatal sau, Pietro Como era muncitor la o uzina, iar mama lui Lucia Travaglini Como casnica, ambii erau din Palena, Italia.
Perry a fost cel de-al saptelea copil al sotilor Como. Primi centi castigati de catre Perry au fost in copilarie dupa orele de scoala la frizeria din Canonsburgh. Dupa ce a terminat liceul si-a deschis propria frizerie. El si-a dobandit recunoasterea pe plan local cantand pe la nunti si alte locati. A fost unul dintre putini vocalisti ai generatiei sale care stia sa "citeasca" muzica. A cantat la cateva instrumente muzicale printre care si la orga.
In vacanta anului 1933 se gasea la Cleveland unde a facut cateva auditii pentru trupa lui Freddie Carlone unde a si fost angajat pentru un salariu de 25 de dolari pe saptamana. Acel an, 1933, a insemnat pentru Como legarea sentimentala pana la moarte cu Roselle Belline, fata unor alti imigranti, insa francezi. Roselle a fost dragostea lui Como inca din liceu. EI au avut 3 copii, pe care i-au protejat de celebritatea lumii "show business-ului".
"Roselle a fost intotdeauna langa mine" a fost remarca pe care a facut-o la scurt timp dupa celebrarea celor celor 65 de ani de casnicie, cand ea avea sa se stinga din viata.
Popularitatea lui Perry a erupt la sfarsitul anilor '30 dupa ce a devenit vocalistul orchestrei lui Ted Weems. Dupa ce trupa Weems s-au despartit la inceputul anilor 1940, NBC i-a oferit un contract alaturi de cantaretul Jo Staford la Chesterfield Supper Club, o emisiune radio ce rula de luni pana vineri. In timpul fiecarei emisii Perry canta balade romantice. Cand emisiunea a aparut la show-ul televizat de vinerea seara la sfarsitul anilor '40, Como a continuat sa fie vocalist, sprijinit insa de catre orchestra Mitchell Ayres si de surorile Fontane. Cantece, dansuri si momente de rutine comice, emisiunea i-a oferit oportunitatea de a se descoperi ca pe o personalite captivanta. Cravatele si costumele sale nu completau stilul ocazional astfel ca a trecut la pulovere de tip cardigan, care intr-un fel l-au facut celebru. Emisiunea a fost imediat mutata intr-un spatiu de o jumate de ora sambata, fiind intr-o stransa competitie cu emisiunea lui Ed Sullivan - Toast of the town -. Intre timp Como realiza de asemenea audiente frenetice si entuziaste la teatrul Paramount din New York si la Steel Pier din Atlanta. David Hamid Jr. unul dintre coproprietarii teatrului Steel Pier spunea referitor la Perry Como: "Perry Como a fost vibratia inimii femeilor la acel moment."
Cum un asa talent nu trebuia irosit, a incercat sa intre si pe marele ecran al Hollywood-ului, insa cariera sa ca si actor a fost scurta si de neremarcat. Trei filme raman insa memorabile:

Something for the boys (1944),
Doll face (1945)
If I'm lucky (1946)

Aceste filme raman memorabile deoarece a jucat alaturi de Carmen Miranda. La "sfarsitul carierei" de actor Como avea sa afirme: "Eu imi pierdeam timpul cu ei si ei cu mine". Totusi televiziunea parea ca a fost facuta pentru el, pentru stilul lui de a canta si pentru personalitatea sa. Vocea lui, de bariton, intima si personala, a fost completata de amabilitatea si sinceritatea lui. Pe 14 mai 2001 in Washington Post a fost facuta o retrospectiva a vietii lui. Acestia au spus: "Ceea ce Perry Como a facut saptamana de saptamana la propria sa emisiune nu a fost atat de mult sa cante pentru fani ci pentru a avea o continua conversatie cu ei, o conversatie in muzica".

In 1950 Perry semnase un contract pe cinci sezoane cu cei de la CBS moderandu-si singur emisiunea, insa in 1955 s-a reintors la NBC aparand in show-ul saptamanal Perry Como Show care mai tarziu se va schimba in The Kraft Music Hall. A ramas la NBC pana in anul 1963. Incepand cu sfarsitul anilor '40 si inceputul anilor '60 Como a fost pionierul in televiziune a acestui gen de show.

Cand cei de la televiziunea ABC au decis sa anuleze concertul anual al lui Como, ziarul Dallas Morning News a sporit atentia asupra articolului sau "Salvati-l pe Perry". Un "mare" fan al lui Perry a scris: "Daca Perry Como este retras din programul de Craciun, Craciunul va fi departe?" Purtand mereu un pulovar de tip cardigan si un zambet atragator in fata micului ecran, el aparea atat de relaxat incat criticii sai credeau ca ii lipsea ambitia. Totusi, cariera lui s-a intins pe o perioada de 6 decenii care l-a facut cunoscut. "Oamenii intotdeauna au gandit ca eu nu am fost ambitios. Ei au judecat prin aparenta si s-au inselat. Am fost competitiv. Am vrut succes si am dorit sa muncesc pentru acesta" a declarat Perry in New Statesman pe 14 mai 2001. Un critic muzical a scris despre el "nimeni altul nu a fost atat de intens relaxat precum Perry". Como a fost unul dintre cei mai de succes performeri ai secolului trecut. Alaturea ii stau marturie o adevarata zestre muzicala, o mostenire care va dura mult timp de acum incolo. Dintre piesele cele mai de renume amintim: Hot diggity dog ziggity boom, Papa loves mambo, Juke Box baby. In 1943 in mijlocul unei crize in Federatia Muzicienilor, Como a inregistrat numai cu acompaniament vocal "Goodbye Sue" pentru label-lul RCA Victor. Printre cele mai populare balade ale lui se numara: Dream along with me, D'ont let the stars get in your eyes, Temptations, Because, Till the end of time, Prisoner of love, And i love you so, It's impossible. Des acompaniat de catre Mitchell Ayres Orchestra and Ray Charles Singers, Como a vandut peste 100 de milioane de discuri si a avut 14 melodii care au fost hituri numarul 1. In 1946 a fost desemnat numarul 1 ca fiind cel mai bine vandut cantaret masculin de catre Billboard. Prin 1973 a primit si o nominalizare Grammy pentru cea mai buna voce masculina cu piesa "And i love you so". Ce e mai important, este faptul ca realizarile lui in timpul unei ere rock-and-roll, au fost in mod particular remarcabile.
In timpul ultimilor lui ani de viata, Como si-a petrecut majoritatea timpuli sau la resedinta din Jupiter Inlet Beach Colony de langa Palm Beach, Florida, jucand golf, pescuind si profitand de lungile plimbari cu sotia lui. Inainte de moartea lui a devenit strabunic. El s-a dedicat evenimentelor caritabile, incluzand aici si beneficiile sale obtinute din glof donandu-le Universitatii Duke din Carolina de Nord si chiar si-a gasit timp sa viziteze statiile radio care i-au "propulsat" emisiunea lui "Weekend with Perry". Combinand o voce gentila cu o personalitate placuta, Perry Como a celebrat atat in viata, in muzica cat mai ales in fidelitate si dragoste fata de sotia lui de care era foarte atasat sentimental, moral si emotional. El a pariat pe aceste valori si pe abilitatea de a le exprima in cantec combinandu-le in cea mai de succes cariera a secolului 20. Perry Como a murit in somn pe data de 12 mai 2001 la resedinta sa.

- o mare comoara internationala avea sa fie pierduta -

Perry Como si familia